ADHD este o tulburare caracterizată prin dificultăţi de atenţie şi de concentrare, hiperactivitate şi impulsivitate.
Spre deosebire de copiii de aceeaşi vârstă, cei cu hiperactivitate prezintă manifestări mai intense în cel puţin trei domenii:
• Dificultăţi de atenţie şi concentratre
• Comportamente impulsive
• Hiperactivitate.
DSM-IV (Asociaţia Psihiatrilor Americani, 1994), în conformitate cu cercetările curente şi cu folosirea terminologiei clinice, restabileşte şi defineşte o distincţie între deficitul de atenţie cu şi fără hiperactivitate. ADHD este separat în trei subtipuri:
a) “deficit de atenţie/tulburarea hiperactivităţii – tip combinat”: este varietatea predominantă printre copii şi adolescenţi, fiind caracterizată de ambele simptome: neatenţie şi hiperactivitate/impulsivitate;
“deficit de atenţie/tulburarea hiperactivităţii – tipul unde predomină neatenţia”: simptomele neatenţiei sunt mai puternice decât cele ale hiperactivităţii/impulsivităţii;
c) “deficit de atenţie/tulburarea hiperactivităţii – tipul unde predomină hiperactivitatea/impulsivitatea” – cu trăsături ale simptomelor hiperactivităţii/impulsivitatii şi cu relativ puţine simptome ale neatenţiei.
Aceste forme se deosebesc şi prin gradul de intensitate al tulburării. În cazul copiilor care prezintă o formă mai gravă a tulburării putem observa manifestări hiperactive, impulsivitate şi deficit atenţional în toate contextele, în timp ce la acei copii la care tulburartea nu este atât de gravă, nu sunt prezente toate acestze manifestări, şi nu apar în tote contextele (familie, şcoală) cu aceeaşi intensitate.
Diagnosticul ADHD

Diagnosticul de hiperactivitate poate fi stabilit doar de către un specialist. Specialiştii pot fi medici psihiatrii sau psihologi care lucrează în domeniul clinic.
Ce măsuri se pot lua.

A. Tratamentul medicamentos
Terapia medicamentoasă în ADHD oferă o completare importantă la celelalte forme de tratament, câteodată chiar o premisă importantă în raport cu acestea, fiind necesară pentru aplicarea celorlalte formew de terapie, favorizând succesul acestora. Cel mai mare succes l-a înregistrat terapia medicamentoasă care stimulează activitatea creierului. Acesta activează creierul şi de aceea se numeşte psihostimulantă. Cel mai des se folosesc medicamentele Medikinet şi Ritalin. Medicamentele au fost testate experimental, şi la cel puţin 70% din cazuri, duc la o diminuare a manifestărilor specifice. Efectul medicamentelor se manifestă numai pe perioada administrării acestora. Din acest motiv tratamentul medicamentos se continuă pe o perioadă de mai muţi ani şi este necesară combinarea cu alte metode.
B. Metode nemedicamentoase
Cu tote că psihostimulentele sunt considerate ca fiind cele mai eficiente în tratamentul cu ADHD, este recomandat ca acestea să fie însoţite de strategii de intervenţie. Câteva modalităţi de intervenţie sunt:
• Intervenţia individuală cu copilul sau adolescentul.
• Terapie familială.
• Utilizarea unor modalităţi eficiente de management al clasei şi organizare a instrucţiei.
Intervenţia individuală
Inervenţia individulă se referă la stategii care pot fi utilizate de adulţi, pentru a modifica anumite comportamente nedorite ale copilului sau adolescentului. Ele au şi o valoare preventivă, în sensul că pot fi aplicate în cazul unor probleme mai puţin dificile, penru ca acestea să nu se agraveze în timp.

Terapia familială

Terapia familială este o formă de terapie care vizeată implicarea întregii familii în procesul terapeuti, nu doar a unei singure peroane. Familia este văzută ca un întreg şi este abordată ca atare.