
Titlul original: Authotérapie Assistée
Publicată de: Editions Nauwelaerts, Editions Frison-Roche, 1995
Limba originală: Franceză
Traducere de: Virginia-Smărăndiţa Brăescu şi Tudor Jijie
Prefaţă de: Gina Chiriac
Anul apariţiei: 2007
Autor: André Moreau
ISBN: 978-973-707-169-9
Cartea lui André Moreau se situează la o răscruce de drumuri. Lucrarea, deşi esenţial practică, se sprijină pe o subtilă şi profundă reflecţie teoretică. Rezultatul unei experienţe bogate, cartea răspunde unei nevoi adesea exprimate de debutanţii în psihoterapie, fie că sunt terapeuţi sau clienţi, şi anume un ghid de referinţă care să permită iniţierea, elaborarea, structurarea, clarificarea strategiilor de gândire, comunicare, individualizare, socializare şi chiar vindecare. Cartea va atrage şi atenţia psihoterapeuţ ilor cu experienţă, aflaţi uneori în căutarea unor noi modalităţi de abordare. Autorul pune în evidenţă partea importantă pe care o are relaţia medic-pacient, atât la nivelul diagnosticului (ce pot simţi partenerii în relaţie) cât şi din punct de vedere terapeutic (cum să te serveşti de calităţile personale pentru a dezvolta efectul terapeutic al metodei). În această îmbinare dintre teorie şi practică, la care se adaugă diversitatea intervenţiilor, se află originalitatea şi interesul major al acestui ghid, care se adresează atât terapeutului cât şi clientului. Cartea poate chiar servi de obiect de tranziţie între ei, deci o sursă de comunicare, de relaţie, de dialog, de inspiraţie. O provocare! Fără îndoială!