Florinela Anca Vasilescu

Va fi odata, ca niciodata, o femeie tanara si frumoasa, si pe cat de frumoasa, pe atat de desteapta, care intr-o seara de primavara va descoperi cu stupoare ca biroul elegant si confortabil in care se afla poarta in el atmosfera unei redute. Va distinge, cu uimire, cum nori de praf si fum o ascund de restul lumii, care nu dispare , ci se preface intr-un nesfarsit pluton de executie. Aude, clar, zanganitul armelor de foc si suieratul prastiilor tampe.

Nu stie daca a mai trait secventa asta, sau a visat-o, nu stie nici daca ceea ce distinge este real sau inchipuire. Singura certitudine este faptul ca spaima si singuratatea nu i-au fost niciodata straine. Inima ii va bate mai repede, va inchide ochii, incercand sa scape de nalucire, dar se ascunde unde nu trebuie, inchizandu-se inconstient chiar în cutia Pandorei, in propria minte. Va uita, inca odata, ca aceasta slujitoare, simpla si impertinenta, atat asteapta, un infim semnal, pentru a prelua comanda: "Gandeste, gandeste si iar gandeste, si vei gasi solutii! Oare?

Femeia frumoasa, si pe cat de frumoasa, pe atat de desteapta, va fi din nou ispitita de minte, care ii va umple fruntea de mecanisme, gura de vorbe goale si laude desarte, care ii va polua linistea, asemeni unei veritabile uzine de adus argumente si opinii.

Cand se vor intampla toate acestea, nimeni nu-i va fi in preajma. Institutul va fi gol. Un portar plictisit, va face singura animatie. Pe el nu il poate chema. Nici macar nu-i cunoaste numele. In incercarea de a impinge imaginea dezolanta si amenintatoare a frontului invizibil, mainile se lovesc de tastura computerului, “singurul coleg inteligent”, cum il alinta. Cu el dezerteaza. “Escape” si are control asupra norilor si timpului. Scrie automat. Degetele danseaza un step nebun, iar din coregrafia lor furibunda tasnesc cuvintele ce compun demisia din prezent. O femeie frumoasa, si pe cat de frumoasa, pe atat de desteapta, va scrie:
“O prajitura cu cacao si o bezea. Ce alegi? Dar dintre trecut si viitor? Pentru mine este o singura alegere, intotdeauna pariez pe viitor, pe roz si dulce. Daca nu as fi atat de conditionata de legile acestui univers, in acest moment as fi o femeie de 85 de ani. Asta mi-as dori astazi, da, sa ma trezesc fara zor dimineata si fara desfasuratorul obligatoriu al urmatoarelor ore! Mi-as dezmorti sufletul, incet, apoi casa, tiptil, cu arome puternice de cafea, vanilie si paine proaspata. Mi-as saluta telepatic nepotii si stranepotii, apoi copii, care sunt departe, in trecutul meu. Ar fi inca tineri, de fapt copii, daca stau bine sa ma gandesc...

De ce atat de departe de “acum”? Simplu, pentru ca atunci cand vrei sa pleci cu adevarat, iti alegi o destinatie indepartata, din care sa-ti fie imposibila intoarcerea in rutina locativa, pentru te si miri ce motive, care de obicei nu sunt reale si nici ale tale. Cand esti foarte departe, nimeni nu te cheama, iar daca o face, nu te va acuza pentru intarziere. Asa si cu timpul, este bine sa te alungi, strategic, cat mai departe de “azi”, astfel incat orice impuls al prezentului catre tine sa-si piarda din intensitate si importanta.

Cum poti pleca in viitor?! Simplu, iti doresti! Tu vrei sa pleci? Este destul de greu la inceput, dar apoi, aceste escapade te acapareaza mult mai puternic decat posesivul domn Trecut, din simplul motiv ca variantele viitorului sunt infinite. Personal, atunci cand ma intorc in “filmul ce a fost”, ma plictisesc ingrozitor. Oricat de interesanta ar fi o pelicula, dupa 10 vizionari, gata, e consumata! Pot interveni cu alta gama de sentimente, interpretari si, mai ales, justificari, dar invariabil pentru mereu aceeasi faza, pentru mereu acelasi gest, pentru mereu aceleasi cuvinte, pentru mereu acelasi nod relational, pentru mereu acelasi rahat, in care nu mai pot schimba nimic! Si, vreau, nu vreau, ma incarc cu frustrari sau odioase complexe de vinovatie, ori ma fixez perplex in fata unui tablou care ma hipnotizeaza si ma scoate definitiv din mine, traind repetent in “transa” si nesansa trecutului. In viitor, lucrurile stau altfel, poti intinde coarda, te poti juca, iar consecintele nu sunt grave, ca acum, in prezent, cand mizand gresit vrei imediat altceva, dar nu se mai poate. Aceasta gratiere din cusca optiunilor potrivite este accesata cu parola “nu-exista-tarziu”, pentru ca in viitor nu exista “prea tarziu”, asa cum nu exista ceasuri in miscare, din straniu - la început - motiv, ca nu exista timp.

Timpul nu m-a ajuns, inca, sa faca ravagii, sa-mi intinda corpul fizic in limitele formale care-mi sunt alocate ca muritoare. Cum spuneam, daca nu as fi atat de conditionata de legile acestui univers, in acest moment as alege sa fiu o femeie de 85 de ani, care numai daca vrea ea traieste un an intr-un an, care numai daca vrea s-ar trezi, s-ar ridica din pat, si-ar dezmorti sufletul, incet, apoi casa, tiptil, cu arome puternice de cafea, vanilie si paine prospata.”

Dansul va incremeni. Mintea se va aseaza cu-minte la locul ei. Afara, seara de primavara va desena pe cer cu culori aprilice. E pace?