A fost odata ca niciodata....Intr-o zi senina, cam prin anul 1968, cand soarele zambea cu toata gura, Psihoterapia a dat nastere unui nou copil, o fetita care s-a dovedit a fi mai tarziu una tare inteleapta.

Se tot gandea mama ce nume sa-i puna inca de cand era insarcinata, cand avusese un vis ca fiica ei va reusi sa aduca bucurie si pace unei lumi intregi si sa aduca un zambet prin vorbele si atitudinea ei acolo unde oamenii nu vedeau decat tristete, durere si saracie.

Avusese discutii serioase cu celelalte fiice ale ei care fiecare sustineau ca nu era cazul ca mama sa mai aduca o fiica pe lume, ca erau destule si numai cearta se isca de fiecare data, deoarece concurau care sa fie cea mai buna si mai apreciata de cei din jur, cu un statut preferential si privilegiata printre baietii Stiintei.

Toate celelalte fete aveau nume ciudate, unele greu de pronuntat sau cu semnificatii adanci, cum era fiica cea mare numita Psihanaliza , care dorea sa fie respectata si apreciata de toti ca fiind o a doua mama pentru surorile ei terapeutice, si care nici nu accepta sa fie comparata cu celelalte fiice deoarece, considera ea, avand experienta necesara si fiind nascuta in timpuri si conditii grele, fiind cand ovationata, cand huiduita, amintea mereu ca tot ce au invatat surorile ei i se datoreaza doar ei. E drept ca le crescuse si educase pe surorile ei mai mici deoarece mama lor, Psihoterapia era foarte ocupata sa-si castige un loc printre baietii Stiintei care nu vroiau s-o recunoasca nicicum si o tot confundau cu sora ei Psihologia , cu care semana foarte bine si care, pe drept cuvant, la vremea aceea era mult mai cunoscuta si apreciata decat ea. Sau , si mai rau, o confundau chiar cu sora ei vitrega, Psihiatria , cu care desi avea in comun faptul ca erau din acelasi tata si ca ea era mai in varsta, totusi mama, Medicina , o avusese din prima casatorie a tatalui Filosoful