A fost odata un vultur foarte preocupat de oameni. Ceva neobisnuit pentru un vultur tot neobisnuit. Zilnic survola cerul dar cea mai mare placere o avea studiind comportamentul oamenilor de la inaltime. Cateodata avea curajul sa zboare si deasupra oraselor, insa de fiecare data cand ajungea in barlogul sau dupa o astfel de aventura tumultoasa era obosit si stresat. Vedea in peripetiile sale multe magazine, tarabe, oameni care striga , care se bat , distractii de noapte.

Se tot intreba de ce alearga oamenii tot timpul, vesnic preocupati si abatuti in drumurile lor. Se gandea ca acestia nu au libertatea sa se bucure si sa fie liberi ca el care zboara toata ziua. Astfel isi zise in sinea lui ca este privilegiat fata de oameni si fericit ca are parte de animatie. Lumea oamenilor il fascina din ce in ce mai mult. Ajunse sa petreaca mai mult timp deasupra oraselor decat in munti. Se intampla chiar ceva ciudat. Uneori din cauza oboselii nu mai avea puterea sa se intoarca la casa lui si de aceea dormea pe vreun bloc, fara sa aiba curajul sa manace din resturile aflate prin lazile de gunoi dintre blocuri. Era infometat si totusi fascinat. Se gandea ca poate mai bine soarta l-ar fi facut om si s-ar fi indeletnicit si el cu truda oamenilor . Oamenii ii pareau fascinanti. Iar el se simtea din ce in ce mai singur in lumea lui. Fara pereche, fara un scop, fara bucurie.